Unitățile de învățământ din București vor rămâne și marți închise deoarece condițiile de transport nu sunt deocamdată corespunzătoare, a declarat, la comandamentul de iarnă, ministrul Educației, Remus Pricopie, precizând că i-a prezentat situația și premierului Victor Ponta.
„Am reluat cu Inspectoratul Școlar General problema Bucureștiului și i-am prezentat și domnului prim-ministru. Situația în București este în felul următor: avem peste 200.000 de elevi și preșcolari, vorbim de aproximativ 70.000 de părinți care însoțesc acești copii zilnic la școală, aproximativ 20.000 de angajați, cadre didactice, didactic auxiliar, nedidactic, peste 100.000 de studenți. Deci, vorbim de aproximativ 400.000 de persoane care se deplasează zilnic și, având în vedere că deocamdată condițiile de transport nu sunt corespunzătoare în București, mâine nici în București, așa cum am anunțat la 12.30, nu vor fi activități în instituțiile de învățământ”, a spus ministrul.
Luni la prânz, ministrul de resort a anunțat că unitățile de învățământ vor rămâne închise marți în 12 județe și municipiul București, în timp ce în alte opt județe vor fi deschise doar grădinițele sau vor rămâne închise mai multe școli.
Premierul Victor Ponta i-a cerut totuși ministrului ca, luni seara, să fie prezent la comandament la București pentru a fi evaluată situația tuturor școlilor, întrebându-l de ce în București trebuie închise școlile și marți, și arătând că, în opinia sa, în Capitală „se circulă foarte bine”.
Pricopie i-a răspuns premierului că solicitarea închiderii școlilor și marți în București i-a fost adresată duminică seara chiar de primarul general al Bucureștiului, Sorin Oprescu, pentru a putea deszăpezi mai eficient străzile.
Ponta i-a cerut lui Pricopie să mai discute în acest sens cu primarul general, pentru ca populația să fie ținută în case doar dacă este necesar.